ATRACŢII TURISTICE pagina în lucru

Comuna Romos
Comuna Romos are avantajul de a se învecina cu zone turistice consacrate, cum sunt Băile Geoagiu, cetăţile dacice din Muntii Orăştiei sau Casa Memorială Aurel Vlaicu din localitatea cu acelasi nume. Există, însă şi un potential turistic propriu, valoros şi atractiv.
Clădiri şi locuri declarate monumente istorice: în anul 2002, întregul sat a fost declarat monument istoric şi a fost inclus în patrimonial naţional, în special pentru că era foarte bine conservată arhitectura caselor şi construcţiilor utilitare săseşti, cu gospodării bine adăpostite în spatele unor ziduri groase şi cu porţi din lemn, cu boltă, fără vizibilitate din afară. Romos a fost una din primele localităţi colonizate cu populaţie germanică (din Flandra, de pe actualul teritoriu al Belgiei), în anul 1140, odată cu alte două sate: Berghiu, în zona Orăştiei şi Ighiu, în apropiere de Alba Iulia.
În 2014 a fost obţinută declasificarea întregului sat şi au fost identificate, punctual, 22 de clădiri care au fost declarate monumente istorice şi arhitecturale. Printre ele: 11 locuinţe, un ansamblu rural în centrul comunei, 3 monumente sculpturale (bustul Profesor Dr. Nicolae Stăncioiu, fiu al satului, întemeietor al Institutului Inimii din Cluj-Napoca; Monumentul eroilor, închinat celor ce şi-au jertfit viaţa în cele două războaie mondiale; troiţa de lemn), 2 situri arheologice şi câteva clădiri vechi, ridicate la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX.
Urmele unei aşezări neolitice: la locul numit Făgădău, la bifurcaţia drumurilor spre Romos şi Vaidei. Pe teritoriul actual al comunei a existat o aşezare omenească bine civilizată şi stabilă încă din epoca bronzului. Aici a fost descoperit un celebru tezaur de bronz, din care face parte “Carul de bronz”,  expus într-un muzeu din Viena.
Cioaca Grădiştei: loc în care se presupune că a existat o cetate a dacilor, care făcea parte din lanţul exterior de fortificaţii al capitalei Sarmizegetusa Regia. Se ajunge din Romos, pe DJ 705G, 7 km până la Romoşel, apoi încă 8 km, pe DC 48A, drum de macadam. Colina este şi un minunat loc de belvedere.
Dealul Cetăţuia: urmele unei alte cetăţi a dacilor. Se află în imediata vecinătate a satului Romoşel. Civilizaţia de tip roman, instituită după cucerirea Daciei, a lăsat numeroase urme pe teritoriul comunei. Şi astăzi, drumul care traversează câmpia de la nordul satului Romos este numit de localnici Drumul lui Traian.
Şanţul turcului (sau Pârâul turcului): situat în pădurea din vecinătatea satului Romos, este locul în care rămăşiţele armatei turceşti, învinsă la Câmpul pâinii în 13 octombrie 1479, au fost distruse de locuitorii comunei. A fost răzbunarea lor, după mai bine de 40 de ani, pentru invazia din 1438, când otomanii au distrus satul şi au ucis aproape toţi locuitorii.
Locul numit “La Zleamăn”, pe Dealul Călugărului: în pădurea din vecinătatea Romosului; se presupune că aici ar fi fost casa Studentului din Romos, probabil primul cărturar român devenit celebru pe întregul continent. Lucrarea lui, Tratat despre datinile, moravurile, nedreptatea şi înmulţirea turcilor, publicată la Roma în 1475, a devenit primul bestseller din Europa. Până în 1660, au fost tipărite 27 de ediţii. Cea din 1580 a fost prefaţată de Luther.
Pe numele său adevărat Christian Cloos, Studentul din Romos s-a născut în 1438, în casa unui ţăran sas. În timp ce urma studiile liceale la Sebeş, cetatea a fost asediată de trupele turceşti conduse de Murad al II-lea. Turnul Croitorilor, în care s-a baricadat, împreună cu comandantul gărzii şi cu fratele acestuia, refuzând să se predea, a fost ultimul pe care turcii l-au cucerit. De atunci, localnicii îi spun Turnul Studentului.
A fost capturat şi vândut, ca sclav, la Edirne. A trecut pe la mai mulţi stăpâni turci, de-a lungul a 22 de ani de robie. A fost eliberat, împreună cu alţi prizonieri din Sebeş, în urma unor tratative purtate, se pare, de Vlad Dracul. A plecat în vestul Europei, în Italia şi Germania, unde şi-a continuat studiile. A valorificat cunoştinţele acumulate în robie, în cartea care l-a făcut celebru.
S-a întors acasă şi a trăit până la 80 de ani. Legenda spune că, după bătălia de la Câmpul Pâinii, a adăpostit în casa sa un turc rănit, care ar fi fost fiul ultimului lui stăpân din sclavie.
Casa parohială evanghelică: monument istoric; clădire ridicată în sec. XVII, cu o existenţă şi activitate strâns legată de Biserica evenghelică, situată de partea cealaltă a drumului. Construcţia şi activitatea ambelor este legată de viaţa comunităţii săseşti din comună. Casa parohială avea ziduri fortificate şi era folosită şi ca refugiu, în timpul năvălirilor turceşti. Alarma se dădea cu clopotul din turnul casei, iar enoriaşii se adăposteau în pivniţele casei, unde erau păstrate şi rezerve de hrană. Aici a locuit, o vreme, Dr. Albert Amlacher (1847 – 1939), cunoscut poet, istoric, dascăl şi cărturar transilvănean. A scris prima monografie a Romosului, în 1912.
Biserica ortodoxă: construită în 1784, este reprezentativă pentru arhitectura ecleziastică transilvăneană a sfârşitului de secol XVIII.
Casa saşilor: o fostă sală pentru evenimente culturale şi sociale ale etnicilor saşi. Acum adăposteşte un local de alimentaţie publică.
Distileria de rachiu: în satul Romos; pot fi cunoscute tehnicile tradiţionale de fabricare a rachiului din fructe (prune sau mere). Vizitatorilor le sunt oferite şi sesiuni de degustare.
Pescăria: la 3.5 km înainte de intrarea în Romos, venind pe drumul european E68. Balta are un luciu de apă de 9 ha şi există posibilităţi de cazare pentru 14 persoane. Există, de asemenea, posibilităţi de campare şi locuri amenajate pentru barbeque.
Casa şi atelierul pictorului Aurel Nedel: în satul Vaidei, la 7 km de Romos, pe drum comunal asfaltat. Îşi amenajase un atelier în curtea şi casa părintească, împreună cu fiul său Vladimir. Aurel Nedel era considerat de colegii de breaslă, până în ianuarie 2014, când s-a stins la vârsta de 84 de ani, “cel mai mare pictor în viaţă”. A fost discipolul lui Alexandru Ciucurencu la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1956. A fost Preşedinte de Onoare şi membru fomndator al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Lucrările lui au fost expuse în Franţa, Austria, Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Portugalia, Israel, Suedia, Bulgaria, SUA şi Japonia.
Valea Romoşelului: peisaje superbe, de-a lungul pârâului Romoşel, pe drumul asfaltat DJ 705G, 7 km până în Romoşel, iar apoi pe drum de macadam, care face intrarea în zona montană.
Satele de munte: Ciungu Mare (înglobează şi cătunele Valea Rea şi Frăsinei). Drumul comunal DC 48 A urcă abrupt cale de 8 km, pe un traseu accesibil doar cu automobile de teren. Satul, aşezat imediat sub Vârful Ciungilor, situat la peste 900 m altitudine, are 134 de locuitori. În ciuda izolării, locuinţele dispun de confortul necesar: apă curentă din izvoare, energie electrică, semnal de telefonie mobilă în unele zone, semnal TV digital ş.a. Este unul din cele mai lungi sate din România (o oră de traversat cu piciorul, de la un capăt la altul).
Este practicată agricultura ecologică, în special cartofi şi fasole, precum şi creşterea intensivă a animalelor.
Teren propice pentru curse of-road. Pe creastă, sub Vârful “La fata ai (cea – n.r.) bătrână”, drumul intersectează traseul turistic marcat (triunghi roşu) care urcă de la Cugir la Cabana Prislop.
Numeroase puncte de belvedere. De lângă Stâna Frăsinenilor se vede toată Valea Mureşului, inclusiv oraşele Alba Iulia, Cugir, Orăştie şi Deva. Iar în apropiere se află Stâna Tomnatec, construită din fonduri europene şi dotată cu toate utilităţile obişnuite în Europa. La nevoie, se poate înnopta.
Pârtia de schi: în cătunul Frăsinei, cu acces şi dinspre Romoşel, pe drum de macadam. Iniţiativă privată. Pârtie dotată cu schi-lift şi iluminare nocturnă. Cabana de la baza pârtiei poate găzdui până la 15 persoane.
Ruinele mânăstirii Vaidei: în satul Vaidei, 7 km de Romos. Mânăstirea a fost întemeiată în 1759, la insistenţele călugărului Ion Dumitru Barbu. Comuna a pus la dispoziţie terenul, cu condiţia ca mânăstirea să aibă, în plus, o capelă şi o şcoală pentru copiii de ţărani. Mânăstirea a fost nimicită de armatele generalului von Buccow, în urma ordinului regesc din 3 ianuarie 1782. (Sursa: revista Cultura creştină, Blaj, nr. 7 – 8, aprilie 1919).

Comuna Şibot
Prima menţionare a localităţii datează din 1281. Unele sate componente sunt, însă, mult mai vechi: la Băcăinţi au fost descoperite urme de locuire din epoca pietrei (prima atestare documentară: 1278), iar la Sărăcsău a fost descoperit un adevărat tezaur din perioada dacică (sec. I), care conţine, printre altele: 9 fibule, 3 colane, 4 brăţări şi şase inele plurispiralice dacice, toate din argint.
Satul Şibot a fost aşezare grănicerească pe vremea împărătesei Maria Tereza, iar Băcăinţi şi Sărăcsău au fost sate de iobagi.
Comuna se află în partea sud-estică a judeţului Alba şi este străbătută de cursul mijlociu al râului Mureş. Se învecinează la nord cu comuna Ceru-Băcăinţi, la sud cu satul Vinerea (Cugir), la est cu comunele Săliştea si Blandiana, iar la vest cu satul Aurel Vlaicu, component al oraşului Geoagiu.
Distanţe faţă de oraşele importante: 27 Km până la Alba Iulia, 13 Km până la Cugir, 12 Km până la Orăştie. Cele de mai sus sugerează un mare potenţial turistic în vecinătăţile imediate. Comuna are, însă şi propriile atracţii turistice.
În Obrej (toponimic care înseamnă “ridicături mici pe câmp sau şes sau chiar pe şesul dealului” – cf. B. Vulc): sit arheologic, de o parte şi de alta a DN7, descoperit cu ocazia descărcării de sarcină arheologică pentru construcţia Autostrăzii A1 Arad – Sibiu. A fost identificată o zonă de habitat rural din epoca romană (sec. II – III d. Cr.), cu zona locuită, zona funerară şi necropolă. După alte surse, era vorba de un vicus roman deosebit de important, având în vedere atât întinderea (28.000 mp), cât şi rolul său: constituia un centru meşteşugăresc major, deservind caravanele şi unităţile militare care se deplasau între Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei Romane şi Apulum (Alba Iulia), unde era cantonată Legiunea a XIII-a Gemina. După cercetarea arheologică, ruinele au fost acoperite, pentru conservare şi, peste o parte a aşezării, a fost construită autostrada.
Villa rustica: în hotarul satului Băcăinţi, urme ale unei aşezări rurale din epoca romană, probabil în legătură cu cea de la În Obrej.
Câmpul Pâinii şi Monumentul comemorativ Pavel Chinezul: locul uneia din cele mai celebre bătălii între oştile creştine şi cele otomane. Victoria românilor pe Câmpul pâinii, un teren plan care se întinde de la Şibot până la Romos, în bătălia din 13 octombrie 1479, a întârziat cu aproape jumătate de secol invazia otomană asupra vestului Europei. Mai mult: după aceea, Transilvania a fost ocolită de turci chiar şi atunci când, după bătălia de la Mohacs din 1526, Ungaria a devenit, pentru un secol şi jumătate, paşalâc turcesc. Istoricul Cristian Ioan Popa numeşte, foarte plastic, Câmpul pâinii: “acest Marathon al transilvănenilor”.
Conform cronicilor, decisivă în bătălie a fost contribuţia oştenilor conduşi de Pavel Chinezul, el însuşi luptând în primele rânduri. Pavel Chinezul, sau Knizsi Pal în istoriografia maghiară, a devenit erou de legendă revendicat în egală măsură de români şi unguri. Ofiţer în armata regelui Matei Corvin, calitate în care este reprezentat şi în ansamblul statuar “Matei Corvin” din Cluj-Napoca, a fost recompensat pentru faptele de arme, în 1478, cu titlul de Comite (cneaz) al Timişoarei. A traversat, aşadar, cu armata sa, tot Banatul şi o parte din Ardeal, ca să se alăture oştilor conduse de voievodul Istvan Bathory.
În cinstea victoriei, regele Matei Corvin a înălţat o capelă pe Câmpul pâinii. Distrusă în timp, a fost înlocuită cu un monument care, la rândul lui, a dispărut. Amintirea lui Pavel Chinezu este întreţinută, însă, datorită Monumentului comemorativ ridicat în 1929, prin grija lui Nicolae Iorga. El e situat în incinta Gării CFR Şibot, care este şi un important nod feroviar.
Capela – troiţă: în centrul satului Şibot. Pictura interioară a fost realizată, în 1899, de Petru Poenaru, unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai Şcolii de pictură de icoane din Laz. Pictura a fost restaurată, în 2002, de Ioan Cucerza.

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Şibot: clădire monumentală, 28 m lungime şi 20 m lăţime, cu o arhitectură aparte, datorită – se pare – participării la construcţie, alături de localnici, a unor lucrători italieni. Se distinge prin originalitatea soluţiilor constructive la fiecare dintre componentele de bază. A fost ridicată începând cu anul 1826, după cum reiese din textul unei inscripţii în piatră descoperită în zidul exterior: “În 1826 noemvrie în 8 zile, Toma Mihu”.
Monumentul (bustul) lui Iosif Sârbu: primul campion olimpic la tir din istoria sportivă a României. La Helsinki, în 1952, a realizat un record care nu a mai fost egalat niciodată: 400 de puncte din 400 posibile.
Colecţia muzeală etnografică: în centrul satului, în curtea căminului cultural. Pot fi văzute unelte tradiţionale şi elemente de port popular specific zonei.
Biserica ortodoxă de zid „Sf. Arhidiacon Ştefan”: în satul Băcăinţi, peste Mureş. Construită în 1744, a fost transformată radical in 1895. Biserica nu e pictată, dar obiectele destinate oficierii cultului: icoane, cruci, clopotul au decoraţiuni excepţionale.
Ansamblul şi ruinele Bisericii de piatră: fosta biserică evanghelică din satul Băcăinţi, costruită în secolul al XIII-lea. Zona în care a funcţionat constituia, de fapt, un ansamblu rezidenţial care mai cuprindea curţile a 5 familii de grofi. Biserica era legată de acestea printr-un pod de lemn, lung de câteva zeci de metri, care trecea pe deasupra pârâului şi a drumului, unind cei doi versanţi de munte. Vis a vis de biserică pot fi văzute ruinele unui vechi castel care, conform legendei, ar fi aparţinut unei iubite a lui Mihai Viteazul. Accesul se face prin curtea şi grădina unui localnic.
Podul plutitor peste Mureş (brodina): este un mijloc de transport pe apă întâlnit pe tot cursul mediu şi inferior al Mureşului. Un fel de “feribot fără motor” care, printr-un sistem ingenios, valorifică forţa apei pentru a impinge ambarcaţiunea perpendicular pe cursul ei. E folosit din vechime, la traversarea râului, pentru persoane, animale şi mijloace de transport. Pe teritoriul comunei există 3 brodine: la Băcăinţi, la Şibot şi la Balomiru de Câmp.
Peştera “Casa zmeului”: la ieşirea din Băcăinţi spre Ceru – Băcăinţi. Acces dificil, pe pantă abruptă, prin pădure deasă de salcâmi. O provocare, dar şi o atracţie deosebită pentru speologi. Momentan, peştera este inaccesibilă turiştilor.
Biserica ortodoxă de zid “Adormirea Maicii Domnului”: în centrul satului Balomiru de Câmp, în aceeaşi incintă cu cimitirul şi cu Biserica “Sfinţii apostoli Petru şi Pavel”. A fost ridicată în prima jumătate a secolului XIX. Construcţia e neobişnuită pentru că turnul-clopotniţă e situat în partea răsăriteană.
Biserica ortodoxă de zid “Sfinţii apostoli Petru şi Pavel”: în Balomiru de Câmp, în aceeaşi incintă cu cimitirul. E de dimensiuni mai mici, a fost construită în 1848 şi nu are pictură interioară. Turnul clopotniţei se înalţă doar cu un nivel deasupra acoperişului. Clopotul său original este expus la Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Mormintele unor luptători anticomunişti: în cimitirul din Balomiru de Câmp îşi dorm somnul de veci eroi precum Gheorghe Opriţa, luptător în munţi şi martir al închisorilor comuniste, pictorul Anghel Avram şi inginerul Petru Badiu, foşti deţinuţi politici.

Comuna Ceru – Băcăinţi
Situată la poalele Munţilor Metaliferi (Apuseni), pe versanţii sudici ai Munceilor Vinţului, la o altitudine cuprinsă între 300 m şi 1.000 m, este comuna cu cei mai puţini locuitori din judeţul Alba: 269, conform recensământului din 2011. Ei sunt răspândiţi, totuşi, în nu mai puţin de 10 sate şi cătune. Un jurnalist a numit Ceru – Băcăinţi “satul cu mii de familii de albine”, datorită celor peste 400 ha de pădure de salcâmi, luate cu asalt, în fiecare an, de apicultori din toată ţara.
Izolarea pe culmile munţilor le-a asigurat localnicilor libertatea absolută, de-a lungul unei istorii milenare. Se mândresc că sunt urmaşii direcţi ai dacilor, de la care au moştenit şi păstrat, cu sfinţenie, multe lucruri, de la soiuri străvechi de pomi fructiferi până la numele dacice ale unora din cătune: Bulbuc, Curpeni, Clisat, Cucuta, Groşi etc.
Toponimie: unii localnici susţin că numele de “Cer” s-ar trage de la copacul cu acelaşi nume, un fel de stejar, foarte des întâlnit în zonă. Alţii spun că el ar veni de la aşezarea caselor sus, pe culmi, spre care, dacă te uiţi, vezi cerul. Cu toţii, fără excepţie, spun că locurile în care trăiesc sunt “un adevărat Rai”. Iar Raiul este, conform credinţei populare, în Cer.
Cele de mai sus sunt doar câteva din motivele pentru care merită să vizitaţi Ceru – Băcăinţi. Aici veţi întâlni atracţii turistice unice.
Casele construite din piatră: o tehnică de construcţie şi un meşteşug unice, nemaiîntâlnite în alte locuri. Acoperişurile sunt tot din piatră. Lespezile, clădite după o ştiinţă străveche, se ţin doar prin propria greutate. Meşteşugul a fost transmis din generaţie în generaţie, de-a lungul a sute de ani. Cercetătorul Toma Goronea, de la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia constata, într-o lucrare dedicată arhitecturii rurale: “Materialele utilizate, tehnicile de lucru folosite şi mai cu seamă uneltele sunt aceleaşi cu cele întâlnite în mediul rural al veacurilor IX – XI”. Casele au fost declarate monumente istorice şi sunt ocrotite prin lege. În acest moment, mai sunt în picioare 250, din care 170 sunt locuite.
Expoziţia etnografică: face parte din reţeaua de expoziţii etnografice realizată de Consiliul Judeţean Alba şi se află în subordinea CJ Alba şi a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia. Este adăpostită într-o casă tradiţională, veche de peste 110 ani şi construită în stilul specific locului: din lespezi de piatră cu argilă în amestec cu nisip.
Siturile arheologice Piatra Mare şi Piatra Mică (Pietrele Bulbucului): vârfuri calcaroase în hotarul cătunului Bulbuc, situat la cea mai mare altitudine din toată comună. Pe Piatra Mică a fost identificată recent o fostă aşezare preistorică, specifică Culturii Coţofeni în Transilvania, în perioada trecerii spre epoca bronzului. Pe Piatra Mare, vârful mai înalt din imediata vecinătate, au fost descoperite unelte de bronz.
Piatra Tomii: vârf muntos aflat la cea mai mare înălţime deasupra cătunului Bulbuc (altitudine: 860 m), în apropierea satului Răcătău. Zonă protejată, minunat loc de belvedere, peisaj superb. Sub stâncă, într-un loc aproape invizibil, se găseşte un izvor cu apă de o calitate excepţională. Pârâul care se formează se numeşte Valea.
În imediata vecinătate, săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unei aşezări preistorice, specifică aceleiaşi Culturi Coţofeni. Conform unor cercetători, aici a existat, încă în urmă cu 5000 de ani, una dintre pu­ţinele din lu­me şi singura mină din Transil­vania în care se ex­tră­gea, din calcar, cre­me­nele: o rocă dură, albă, gri, neagră sau maro, cunoscută şi sub numele de cherţ sau cuarţ şi din care, prin prelucrare, se obţineau unelte.
Obiecte de artă populară dintr-un singur lemn: Constantin Perţa, aproape octogenar, este un creator unic, în felul său. Ciopleşte, sculptează şi creează obiecte dintr-o singură bucată de lemn. Nu foloseşte cuie sau alte elemente de îmbinare din metal. El spune că fierul “murdăreşte” lemnul şi singurul moment când are voie să îl atingă este când îl taie toporul, pentru că atunci “e sfinţit prin sudoare”.
Casa lui Constantin Perţa din satul Valea Mare e un adevărat muzeu al lemnului. Se desparte greu de obiectele create, nu le vinde, deşi uneori a primit oferte financiare atractive. Câteva se află, totuşi, la Muzeul etnografic din Orăştie. Vedetă este “Cana cu lanţ”, pe care numai el o ştie face: o cană de toarta căreia e legat un lanţ cu mai multe zale – şi tot ansamblul e sculptat dintr-o singură bucată de lemn.
Biserica ortodoxă din Dumbrăviţa: monument istoric, construită în 1866.