Comuna Ceru – Băcăinţi
Situată la poalele Munţilor Metaliferi (Apuseni), pe versanţii sudici ai Munceilor Vinţului, la o altitudine cuprinsă între 300 m şi 1.000 m, este comuna cu cei mai puţini locuitori din judeţul Alba: 269, conform recensământului din 2011. Ei sunt răspândiţi, totuşi, în nu mai puţin de 10 sate şi cătune. Un jurnalist a numit Ceru – Băcăinţi “satul cu mii de familii de albine”, datorită celor peste 400 ha de pădure de salcâmi, luate cu asalt, în fiecare an, de apicultori din toată ţara.
Izolarea pe culmile munţilor le-a asigurat localnicilor libertatea absolută, de-a lungul unei istorii milenare. Se mândresc că sunt urmaşii direcţi ai dacilor, de la care au moştenit şi păstrat, cu sfinţenie, multe lucruri, de la soiuri străvechi de pomi fructiferi până la numele dacice ale unora din cătune: Bulbuc, Curpeni, Clisat, Cucuta, Groşi etc.
Toponimie: unii localnici susţin că numele de “Cer” s-ar trage de la copacul cu acelaşi nume, un fel de stejar, foarte des întâlnit în zonă. Alţii spun că el ar veni de la aşezarea caselor sus, pe culmi, spre care, dacă te uiţi, vezi cerul. Cu toţii, fără excepţie, spun că locurile în care trăiesc sunt “un adevărat Rai”. Iar Raiul este, conform credinţei populare, în Cer.
Cele de mai sus sunt doar câteva din motivele pentru care merită să vizitaţi Ceru – Băcăinţi. Aici veţi întâlni atracţii turistice unice.
Casele construite din piatră: o tehnică de construcţie şi un meşteşug unice, nemaiîntâlnite în alte locuri. Acoperişurile sunt tot din piatră. Lespezile, clădite după o ştiinţă străveche, se ţin doar prin propria greutate. Meşteşugul a fost transmis din generaţie în generaţie, de-a lungul a sute de ani. Cercetătorul Toma Goronea, de la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia constata, într-o lucrare dedicată arhitecturii rurale: “Materialele utilizate, tehnicile de lucru folosite şi mai cu seamă uneltele sunt aceleaşi cu cele întâlnite în mediul rural al veacurilor IX – XI”. Casele au fost declarate monumente istorice şi sunt ocrotite prin lege. În acest moment, mai sunt în picioare 250, din care 170 sunt locuite.
Expoziţia etnografică: face parte din reţeaua de expoziţii etnografice realizată de Consiliul Judeţean Alba şi se află în subordinea CJ Alba şi a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia. Este adăpostită într-o casă tradiţională, veche de peste 110 ani şi construită în stilul specific locului: din lespezi de piatră cu argilă în amestec cu nisip.
Siturile arheologice Piatra Mare şi Piatra Mică (Pietrele Bulbucului): vârfuri calcaroase în hotarul cătunului Bulbuc, situat la cea mai mare altitudine din toată comună. Pe Piatra Mică a fost identificată recent o fostă aşezare preistorică, specifică Culturii Coţofeni în Transilvania, în perioada trecerii spre epoca bronzului. Pe Piatra Mare, vârful mai înalt din imediata vecinătate, au fost descoperite unelte de bronz.
Piatra Tomii: vârf muntos aflat la cea mai mare înălţime deasupra cătunului Bulbuc (altitudine: 860 m), în apropierea satului Răcătău. Zonă protejată, minunat loc de belvedere, peisaj superb. Sub stâncă, într-un loc aproape invizibil, se găseşte un izvor cu apă de o calitate excepţională. Pârâul care se formează se numeşte Valea.
În imediata vecinătate, săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unei aşezări preistorice, specifică aceleiaşi Culturi Coţofeni. Conform unor cercetători, aici a existat, încă în urmă cu 5000 de ani, una dintre pu­ţinele din lu­me şi singura mină din Transil­vania în care se ex­tră­gea, din calcar, cre­me­nele: o rocă dură, albă, gri, neagră sau maro, cunoscută şi sub numele de cherţ sau cuarţ şi din care, prin prelucrare, se obţineau unelte.
Obiecte de artă populară dintr-un singur lemn: Constantin Perţa, aproape octogenar, este un creator unic, în felul său. Ciopleşte, sculptează şi creează obiecte dintr-o singură bucată de lemn. Nu foloseşte cuie sau alte elemente de îmbinare din metal. El spune că fierul “murdăreşte” lemnul şi singurul moment când are voie să îl atingă este când îl taie toporul, pentru că atunci “e sfinţit prin sudoare”.
Casa lui Constantin Perţa din satul Valea Mare e un adevărat muzeu al lemnului. Se desparte greu de obiectele create, nu le vinde, deşi uneori a primit oferte financiare atractive. Câteva se află, totuşi, la Muzeul etnografic din Orăştie. Vedetă este “Cana cu lanţ”, pe care numai el o ştie face: o cană de toarta căreia e legat un lanţ cu mai multe zale – şi tot ansamblul e sculptat dintr-o singură bucată de lemn.
Biserica ortodoxă din Dumbrăviţa: monument istoric, construită în 1866.